UE sau nU E?

Unul dintre principiile de baza ale Europei Unite este libera circulatie a  persoanelor.  Acest principiu  care a stat la baza constructiei Uniunii Europene acum 50 de ani este flagrant incalcat de catre Franta si Italia.  Mai vehementa e totusi Franta in perioada asta. Mai ales in urma recentelor emisiuni in care suntem parodiati si satirizati in fel si chip.

Franta este hotarata sa ne trimita inapoi la pachet etnicii rromi, aka tiganii. Cu alte cuvinte, Franta, membru fondator al Uniunii Europene (ca si Italia de altfel), incalca dreptul la libera circulatie a unor cetateni ai Uniunii Europene, pentru ca, ne place sau nu ne place, asta sunt si tiganii. Ca tiganii fac rele pe strazile Parisului nu e nicidecum un motiv de expulzare. Daca fac rele ii bagi la parnaie, nu ii expulzezi.

In mod normal, institutiile Uniunii Europene ar fi trebuit sa se autosesizeze in aceste cazuri de discriminare si de incalcare a dreptului la libera circulatie. Dar probabil si autosesizarea asta e  proportionala cu importanta  tarii respective in cadrul Uniunii Europene, iar regulile care stau la baza functionarii Uniunii  se aplica selectiv. Nu ne putem mandri din pacate cu niste oficiali care sa ne apere demnitatea in Europa. Nimeni nu da 2 euro pe noi.

Advertisements

Pentru toti fanii mei

Declaratie Traian Basescu, presedintele Romaniei,  2010:

“La 99% dintre romanii care nu sunt etnici rromi le plac cantecele rromilor, nuntile facute de rromi, le place sa auda… poate nu 99%, dar sunt atatia solisti, cantareti, daca o luam de la Adi Minune pana la oricine… le plac manelele si nu este o respingere in societate pentru ceea ce provine de la rromi”.

Declaratie Elena Basescu, parlamentar european, 2007:

“Da, imi plac manelele. Nu ascult tot timpul, doar la ocazii: la nunti, la botezuri. Imi place Adi Minune”.