Daca nu el, atunci cine?

Ioan Niculae si-a luat PR. Pe Ion Cristoiu.

Ioan Niculae, patronul grupului de firme InterAgro,  are probleme in perioada asta. Mai exact, e trimis in judecata de DNA pentru complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata si e cercetat de DIICOT pentru subminarea economiei nationale. Dar, deoarece omul a fost receptiv la nevoile unor partide ca PDL si UNPR , nici madam Udrea ori generalul Oprea  nu il lasa la greu. Mai ales in an electoral care mai e si an de criza si mai e si presarat cu proteste, iar sacosele si galetile trebuie sa fie mai mari si mai pline ca niciodata.

Prin urmare, misiunea de a-i spala imaginea miliardarului Niculae, care el insusi a recunoscut colaborarea cu Securitatea, a cazut in ograda B1 TV la nimeni altul decat soldatelul de serviciu Ion Cristoiu.  Acesta a facut eforturi uriase in cadrul ultimei sale emisiuni de a-l pune pe Niculae intr-o lumina mai mult decat favorabila, de izbavitor al tarii romane, prin natura sociala a afacerilor sale.

Se naste pe aceasta cale o intrebare legitima: cat costa serviciile de PR ale lui Ion Cristoiu? Nu de alta, dar poate mai vor si altii sa apeleze la el.

Asta daca ne va fi imprumutat de oamenii din spatele televiziunii de partid B1, Sorin Oancea si Dan Andronic, beneficiari ai contractelor de publicitate asigurate de capitalistul Ioan Niculae in vederea albirii imaginii sale patate destul de ireversibil, in opinia mea.

 

Se suspenda, nu se suspenda, se suspenda…

USL a inceput ieri procedura de suspendare a presedintelui Basescu, actiune care o completeaza pe cea demarata acum cateva saptamani de Dan Voiculescu. Oricat de simpatic/nesimpatic mi-ar fi Voiculescu, adevarul e ca fara impulsionarile concrete ale sale, USL nu se urnea cu suspendarea si o mai lalaia asa, in stare latenta. Opozitia are prea multi analisti care doar apar la televizor si prea putini organizatori.

Hopul care trebuie trecut in aceasta actiune de suspendare este cel al majoritatii. USL nu are  majoritatea necesara trecerii suspendarii prin Parlament. Hotararea ar trebui votata de cel putin 234 de deputati si senatori, iar USL are la acest moment 217 parlamentari. Ar mai trebui sa convinga asadar 17 (considerand ca toti cei 217  USL-isti sunt loiali partidelor din care fac parte) . Greu, dar nu imposibil. Intrebarea e, de unde ar fi sansele cele mai mari sa-i ia?  De la PDL care are 169 parlamentari, de la UDMR cu 29 , de  la UNPR (31), de la minoritati (chiar 17), independentii (4)? Ramane de vazut cati tradatori exista si de o parte si de cealalta.

Lamuriri despre cauciucurile de iarna

Nu ofer, cer. Mai exact, as vrea sa stiu de ce sunt obligatorii cauciucurile de iarna in oras, cand in oras nu ar trebui sa existe zapada/gheata/polei pe carosabil. Nu ar trebui sa existe din cauza utilajelor de dezapezire pe care le platim greu din bani publici. Deci?

Muulta deontologie

S-a intamplat un accident urat in Bucuresti weekend-ul asta, pe Calea Floreasca. Un tanar care conducea beat o masina puternica, urmarit fiind de politie, a izbit un taxi in care tocmai se urca o fata. Si fata si taximetristul au murit. Soferul care a provocat accidentul nu are absolut nimic. Cazul a fost intors pe toate partile, in lipsa de alte subiecte mai bune, iar toti stiristii ne-au relatat inflacarati rezumatul tragediei, subliniind de nenumarate ori si in diverse impachetari urmatoarele informatii: “tatal tanarului sofer este fost bancher”, “parintii i-au dat pe mana o masina de zeci de mii de euro”. Si am mai auzit in multe alte cazuri similare cum aceste stari de fapt erau folosite ca argumente de jurnalisti pentru a explica diverse evenimente tragice. Intrebare: care e relevanta acestor informatii? Fara indoiala ca baiatul asta merita pedepsit rau, insa nu inteleg ce are a face starea lui materiala cu ce s-a intamplat. Cu ce schimba datele problemei starea materiala si sociala a familiei? E vinovat taica-meu ca e bancher bogat si din cauza lui trag la masea in club apoi ma urc la volan? Care e problema daca taica-meu imi da pe mana o masina de zeci de mii de euro??

Pe surse

Abordez si eu cel mai la moda subiect politic al momentului, si anume asa-zisele neintelegeri din cadrul USL, care mangaie sufletul greu incercat al pedelacheilor. Spun “asa zise” pentru ca pana in acest moment singurele proveniente ale acestor zvonuri au fost din partea unor…surse. Scurt si simplu. Toate ziarele citeaza sursele. Care sunt ele, nu mai conteaza. Nu exista nicio dovada video, audio a faptului ca cei 3 USListi de frunte au divergente intre ei. Totul a culminat cu informatia putin credibila a “surselor” conform carora Antonescu ar cam fi ridicat vocea la Voiculescu. De unde pornesc totusi fitilurile astea? Se pare ca de la PSD, de la Victor Ponta via Liviu Dragnea, cu un popas pe la Dan Sultanescu, deopotriva consilierul lui Ponta, Nastase si…Sebastian Ghita de la Realitatea. Mai multe pe carieremedia.

Realitatea e ca nu o sa mai fie

Pare-mi-se  ca merge din rau  in mai rau. Lumea de calitate pleaca, lumea de umplutura vine. In disperare de cauza, au ales calea tabloidizarii. Insolventa e deja certitudine, iar milioanele de euro ce ar trebui investite pentru revigorarea atat de necesara se mai lasa asteptate.

In atentia presei: Grivco

Conglomeratul Grivco a fost zilele acestea foarte prezent in stiri. Asa cum s-a vazut de-a lungul timpului, grupul este unul discret, caruia nu ii place sa isi faca reclama aiurea, preferand sistemul “tace si face”.  Ultima oara am auzit de Grivco din gura aurita a Baselului, care a purces pe -acolo cu caciula-n mana acum vreo cativa ani in cautare de niste binefacatoare voturi.

Care e buba acum? Anume ca seful Agentiei Domeniilor Statului a fost demis de catre ministrul de resort pe motiv ca a favorizat anumite institutii, printre care si compania lui Voiculescu. Pe langa faptul ca, virgula, compania lui Voiculescu nu mai este a lui Voiculescu din 2002 (el cedand actiunile fiicelor sale), punctul de vedere al companiilor implicate in scandal nu a fost solicitat. Pare mai degraba o stire scrisa la comanda. A cui comanda? Ei, ghici!

Pana una alta, Grivco vireaza anual zeci de milioane de euro in bugetul statului. Lucru care nu s-ar putea spune si despre publicatiile si televiziunile care au relatat deontologic stirea. Bine, pentru unele gen Realitatea ar fi si greu, avand in vedere situatia financiara actuala. Ca tot s-a oferit Camelia Voiculescu sa sprijine Realitatea cu materiale si echipamente in perioada de insolventa, poate ar trebui sa se ofere si Grivco sa le explice cum sta treaba cu taxele si impozitele. Vorba filmului : “The only things certain in life: death and taxes”.

Adevarul despre mic.ro

E ca nu prea merge. Lantul de bacanii care face parte din grupul Mercadia are datorii de 38 milioane de euro si pierderi de 12 milioane. Iar angajatii sunt nemultumiti de salariile mici raportate la programul infernal de lucru. Din aprilie anul trecut de cand s-au inaugurat, magazinasele au aparut ca ciupercile dupa ploaie, ajungand in prezent la peste 700 de unitati numai in Bucuresti. Succesul insa intarzie sa apara. Mic. ro se adauga astfel la celelalte afaceri neprofitabile ale lui Dinu Patriciu, in frunte cu Adevarul Holding.

Scoala “Tudor Vornicu”?

Tot vad in ultima vreme spoturi de promovare a unei noi Scoli de Televiziune. Scoala “Tudor Vornicu”, care apartine lui Vlad Ionescu si, mai nou, si lui Mihai Craiu. Proiectul promite multe specializari si profesori dintre cei mai cunoscuti profesionisti de televiziune, chiar daca diploma de absolvire nu este recunoscuta de Ministerul Muncii, doar ca asocierea cu Mihai Craiu ii stirbeste mult din credibilitate.